Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: mediafax
Anul şi data apariţiei: 25.04.2008
Tematica: problema emigranţilor români din Italia
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Tăriceanu şi Berlusconi au discutat despre recentele infracţiuni comise de români în Italia
Acces online: https://www.mediafax.ro/politic/tariceanu-si-berlusconi-au-discutat-despre-recentele-infractiuni-comise-de-romani-in-italia-2586209


Premierul Tăriceanu şi viitorul prim-ministru italian Silvio Berlusconi au avut, joi, o discuţie telefonică în care au fost menţionate şi recentele acte comise de cetăţeni români pe teritoriul Italiei, cei doi oficiali fiind de acord că percepţia publică nu trebuie să afecteze relaţiile bilaterale.

"În cursul convorbirii au fost reafirmate calitatea deosebită a relaţiilor dintre România şi Italia şi preocuparea comună pentru a promova în continuare aceste relaţii, inclusiv din perspectiva prezenţei comunităţii româneşti din Italia. A fost menţionată problema recentelor acte comise de cetăţeni români pe teritoriul italian, ambii lideri fiind de acord că percepţia publică datorată acestora nu trebuie să afecteze cetăţenii români sau relaţiile bilaterale", se arată într-un comunicat al Guvernului.

 

Sursa citată precizează că a fost agreată, de comun acord, propunerea ca în perioada următoare, după instalarea noului Guvern italian, să aibă loc o întâlnire între cei doi demnitari.

 

Mai mulţi politicieni italieni, printre care Silvio Berlusconi sau Gianfranco Fini, liderul partidului Alianţa Naţională din Italia, au declarat, recent, că ar dori reintroducerea vizelor pentru români.

 

Berlusconi a spus, într-o emisiune la un post de radio, că doreşte începerea tratativelor cu România pentru obţinerea unei derogări de la normele UE, care să permită autorităţilor italiene "filtrarea" fluxului de imigranţi români, în timp ce Gianfranco Fini a declarat, tot pentru un post de radio, că nu exclude posibilitatea reintroducerii vizelor pentru români, prin rediscutarea regulilor referitoare la libertatea de circulaţie cu Uniunea Europeană.

 

Problema impunerii vizelor pentru românii din Italia s-a pus prima dată anul trecut, în contextul crizei generate de cazul Romulus Mailat.

 

Tăriceanu a declarat, joi, că nu va comenta propunerea unor politicieni italieni "încălziţi sau rămaşi cu temperatura înaltă de la alegeri" privind reintroducerea vizelor pentru cetăţenii români, în lipsa unei poziţii oficiale a Guvernului de la Roma pe această temă.

 

El a arătat că în Italia există două perioade, respectiv cea preelectorală şi cea postelectorală, în care politicienii concurează pentru votul alegătorilor şi, ulterior, pentru obţinerea unui mandat în viitorul Cabinet.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.